Sonetul 102 [Sonnet CII] - William Shakespeare
Adăugat de: Octavian

Traducere de Octavian Cocoş

Iubirea-mi creşte, tu o vezi scăzând;
Dar nu te amăgesc, nu sunt actor;
Iar dragostea-i o marfă atunci când
Cel care-o are spune tuturor.
Iubirea-n luna mai mi-a dat fiori
Şi triluri revărsam în mod firesc,
Cum vara cântâ-n cor privighetori,
Dar în belşugul toamnei se opresc.
Nu că acum e vară mai puţin
Decât atunci când păsări au cântat,
Însă de triluri reci pomul e plin
Şi ce-a fost bun cândva s-a degradat.
Cum au tăcut şi ele, tac şi eu
Să nu te plictisesc cu cântul meu.



vezi mai multe poezii de: William Shakespeare




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.